Home » Știință » O nouă metodă poate rezolva problema transplantelor de organe prin combinarea a două tehnici revoluţionare

O nouă metodă poate rezolva problema transplantelor de organe prin combinarea a două tehnici revoluţionare

O nouă metodă poate rezolva problema transplantelor de organe prin combinarea a două tehnici revoluţionare
Publicat: 03.11.2017
Una dintre marile probleme ale medicinei o reprezintă lipsa organelor. De aceea, mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia către oferirea unor alternative la donarea de organe. Două dintre aceste metode au fost combinate de o echipă de cercetători de la compania Miromatrix din Statele Unite, oferind o soluţie inovativă la acest impediment.

Cele două metode sunt de a creşte organe din celule stem şi de a modifica genetic porcii pentru a fi mai umani. Deşi ambele sunt extrem de interesante separat, cercetătorii americani au creat o tehnică şi mai uimitoare care poate facilita transplantul de organe, salvând astfel nenumărate vieţi.

Tehnica a fost numită ”decel/recel”, care presupune dizolvarea celulelor porcilor normali pentru a lăsa doar „scheletul” de proteine al organului (în acest caz al ficatului), păstrând astfel forma şi structura acestuia. Apoi, sunt introduse trei tipuri de celule umane: celule hepatice, pereţii vaselor de sânge şi celulele vezicii biliare. Celulele îşi găsesc în mod natural drumul către locul corect din structură, scrie Futurism.

Astfel, metoda, „ia ingineria ţesutului de la un singur strat la organe întregi”, a precizat Jeff Ross de la Miromatrix.

Până acum, echipa a creat cu succes astfel de organe, utilizând celule umane de la cordoane omblicale pentru a reface vasele de sânge din ficat. Atunci când organele au fost reintroduse în porc, vasele de sânge au permis sângelui să treacă, dar apoi au fost respinse de organism. Restul celulelor au fost de porc, urmând să se folosească celule umane în viitoarele experimente.

Este foarte probabil ca metoda să progreseze, acum fiind doar la început, iar rezultatele sunt promiţătoare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

A fost realizat, cu succes, al doilea transplant de penis în Africa de Sud

Progres semnificativ al savanţilor: transplantul de organe de la porc la om poate deveni o realitate în doi ani

Acceleratorul de particule de la Geneva a suferit un ,,transplant de inimă.” Acesta îi va ajuta pe experţii din cadrul CERN să descopere noi informaţii despre formarea Universului

Un transplant care poate părea ciudat ameliorează simptomele autismului

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia lui Dumnezeu. El mă va ierta dacă am comis excese, dar nu cred că am făcut-o”
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia ...
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut Securitatea
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut ...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Care mai este starea de spirit a românilor?
Care mai este starea de spirit a românilor?
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor